Modificări legislative și fiscale la început de 2026

Modificari fiscale 2026

Modificări legislative și fiscale la început de 2026 importante pentru companii, PFA și antreprenori începând cu 1 ianuarie 2026

Anul 2026 debutează cu un set amplu de modificări legislative care afectează direct modul de funcționare al firmelor, regimul fiscal aplicabil veniturilor, relația cu ANAF, precum și obligațiile administrative ale persoanelor juridice și fizice autorizate. Noile reglementări vizează atât impozitarea microîntreprinderilor, salariile și contribuțiile sociale, cât și disciplina financiară, utilizarea sistemelor digitale ale statului și criteriile de risc fiscal.
În continuare, prezentăm o sinteză clară și structurată a acestor modificări, astfel încât să poți înțelege rapid ce se schimbă și ce obligații apar începând cu anul 2026.

1.Obligația de înregistrare fiscală a punctelor de lucru cu salariați

În situația în care o firmă sau o instituție desfășoară activitate printr-un punct de lucru sau o entitate organizată la o adresă diferită de sediul social și are cel puțin un angajat, apare obligația de înregistrare fiscală ca plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor. Această înregistrare presupune organizarea și conducerea contabilității astfel încât impozitul aferent veniturilor salariale să fie calculat, reținut și virat distinct, pentru fiecare entitate.

Solicitarea de înregistrare trebuie depusă în termen de 30 de zile, inclusiv pentru entitățile deja înființate, termenul-limită fiind stabilit până la 31 ianuarie 2026.

2.Modificări importante privind RO e-Factura și RO e-TVA

Începând cu anul 2026, termenul de transmitere a facturilor în sistemul RO e-Factura se modifică din 5 zile calendaristice în 5 zile lucrătoare. Obligația de raportare se extinde și asupra facturilor emise către persoane impozabile nerezidente, dar înregistrate în scopuri de TVA în România.
În cazul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aplicarea dispozițiilor privind transmiterea notificărilor de conformare se suspendă până la data de 30 septembrie 2026.

3.Modificări importante privind impozitul

3.1.Impozitul minim pe cifra de afaceri și eliminarea taxei pe construcții speciale
Pentru anul 2026, impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) se reduce la 0,5%, urmând ca acesta să fie eliminat în anul 2027. De asemenea, așa-numita „taxă pe stâlp” este eliminată începând cu anul 2027.
3.2.Impozitul special pe bunurile imobile si mobile de valoare mare
Impozitul special aplicabil bunurilor imobile și mobile de valoare mare se determină în funcție de tipul proprietății. Astfel, pentru clădirile rezidențiale, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 0,9% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de organul fiscal local și plafonul de 2.500.000 lei, iar pentru autoturisme, se aplică aceeași cotă de 0,9% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei. În ambele situații, cota de impozitare anterioară a fost de 0,3%.
3.3.Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Începând cu 1 ianuarie 2026, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se aplică într-o cotă unică de 1%, indiferent de cifra de afaceri sau de codul CAEN. Totodată, este eliminată cota de 3%, ceea ce simplifică regimul de impozitare pentru acest tip de contribuabili.Pentru 2026, regimul de microîntreprindere se poate aplica dacă cifra de afaceri nu depășește 100.000 euro.

3.4.Majorări ale impozitului pe venit din alte surse
Cota de impozitare pentru anumite venituri din alte surse crește de la 10% la 16%. Această majorare vizează, printre altele, bunurile și serviciile acordate participanților la persoane juridice în folos personal, precum și sumele plătite acestora peste prețul pieței pentru bunuri sau servicii.
3.5.Sume neimpozabile pentru salariul minim
Pentru salariații încadrați cu salariul minim, se mențin facilități fiscale, însă cu modificări în cursul anului:
• până la 30 iunie 2026, suma de 300 lei rămâne neimpozabilă;
• în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026, suma neimpozabilă se reduce la 200 lei.
Totodată, salariul minim brut pe economie va crește de la 1 iulie 2026 la 4.325 lei.

4.Criterii noi de risc fiscal și disciplină financiară

Sunt introduse criterii suplimentare de evaluare a riscului fiscal, printre care:
• obligația de a deține cont bancar;
• obligația de efectuare a plăților și prin POS in cazurile în care se efectuează încăsări sau plăți în numerar; Pentru încasările și plățile exclusiv prin bancă nu există această obligație.
o Se aplică pentru – Persoane juridice,PFA, II, IF, liber profesionisti, persoane fizice care desfăsoară activități independente, asocieri sau entități cu sau fără personalitate juridică.
• analiza gradului de solvabilitate.
O persoană juridică poate fi declarată inactivă fiscal dacă nu deține cont bancar în România sau la Trezoreria Statului ori dacă nu depune situațiile financiare în termen de 5 luni de la scadență.
Inactivitatea fiscală poate conduce la dizolvarea din oficiu a societății, într-un termen de un an pentru cei declarati inactivi de ANAF, sau la expirarea termenului de suspendare la ONRC dacă nu se reia activitatea.

5.Capitalul social minim și cesiunea părților sociale

Valoarea minimă a capitalului social se stabilește în funcție de cifra de afaceri:

  • pentru societățile cu cifră de afaceri peste 400.000 lei, capitalul minim este de 5.000 lei;
  • pentru societățile nou-înființate, capitalul minim este de 500 lei.
  • societățile deja existente trebuie să își majoreze capitalul social la noile valori impuse în termen de 2 ani de la data intrării in vigoare.

Cesiunea părților sociale este supusă unor reguli suplimentare, fiind necesară notificarea organului fiscal în termen de 15 zile, precum și dovada stingerii obligațiilor fiscale restante sau constituirea de garanții.

6.Acordarea de împrumuturi și distribuirea de dividende acționarilor sau asociaților

• Împrumuturi și dividende trimestriale
Societățile care distribuie dividende trimestrial nu pot acorda împrumuturi acționarilor, asociaților sau persoanelor afiliate înainte de regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor.
• Activ net sub pragul legal
Societățile care au un activ net mai mic de jumătate din capitalul social subscris nu pot restitui împrumuturile primite de la acționari, asociați sau persoane afiliate.
• Condiții pentru distribuirea dividendelor
Dividendele din profitul exercițiului financiar curent pot fi distribuite doar după:
o constituirea rezervelor legale;
o acoperirea pierderilor contabile reportate;
o constituirea rezervelor prevăzute de statut.
• Reîntregirea activului net
Dacă activul net este sub nivelul minim legal, distribuirea dividendelor este permisă numai după reîntregirea acestuia.
• Capitalizarea împrumuturilor
Se instituie obligația capitalizării împrumuturilor acordate de acționari/asociați pentru reîntregirea activului net, în termen de 2 ani de la constatarea pierderilor.

7.Esalonarea la plata – conditii noi

Termenul în care persoanele fizice trebuie să achite obligațiile fiscale și amenzile pentru a menține eșalonarea la plată sau eșalonarea simplificată se reduce de la 180 de zile la 60 de zile.

Pentru acordarea unei eșalonări la plată de către organul fiscal central, debitorul i se poate solicita să prezinte și contractul de fidejusiune.

Contractul de fidejusiune reprezintă un contract de garanție personală, prin care o persoană (fidejusorul) se obligă față de creditor să execute o obligație în situația în care debitorul principal nu o îndeplinește. Acesta are caracter accesoriu obligației principale și este reglementat în prezent de Codul civil.

8.Regimul fiscal aplicabil cheltuielilor cu entitățile afiliate

Deductibilitatea este limitată la 1% din totalul cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate intelectuală, managementului și consultanței, în relația cu entitățile afiliate.

9.Alte modificări relevante pentru persoane fizice

Sunt aduse clarificări privind:
impozitarea veniturilor din investiții, cu cote diferențiate de 3% sau 6%, în funcție de perioada de deținere;
impozitarea câștigurilor din transferul de titluri de valoare și monedă virtuală, cu cotă de 16%, aplicabilă prin Declarația Unică;
Impozit pe venit pentru veniturile obținute de persoane fizice -Norma de venit nu poate fi mai mica de 12 salarii de baza minime brute
• regimul fiscal al închirierilor pe termen scurt, în funcție de numărul de camere
o 1-7 camere se considera venituri din cedarea folosinței bunurilor. Se va aplica 10% impozit pe venit dupa deducerea cotei forfetare de 30% din brut.
o Pentru alte venituri din cedarea folosinței bunurilor care nu sunt provenite din arenda sau inchiriere pe termen scurt , cota forfetare este de 20%.
o Peste 7 camere se considera venit din activitati independente. Se va aplica 10% impozit pe venit dupa deducerea cotei forfetare de 30% din brut.
 Incepand cu anul 2026 intra in plafonul CAS si veniturile ob􀆟nute din servicii de cazare pe termen scurt a unui nr mai mare de 7 camere
majorarea plafonului anual de calcul al CASS de la 60 la 72 de salarii minime brute.

10.Valoarea tichetelor de masa

Valoarea maximă a unui tichet de masa este de 45 lei se aplică de la noiembrie 2025 și va rămâne valabilă până în septembrie 2026

11.Modificări privind concediile medicale

Pentru certificatele de concediu medical eliberate între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027, indemnizațiile de concediu medical se vor calcula și plăti cu o zi mai puțin față de durata înscrisă în certificat. Din perspectivă operațională, acest lucru înseamnă că angajatorul va suporta indemnizația aferentă zilelor 2–6 de concediu medical, în cazul incapacității temporare de muncă, cu excepția situațiilor de izolare prevăzute de lege, iar diferența va fi suportată din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, până la încetarea incapacității de muncă. Important pentru angajatori este faptul că zilele diminuate nu afectează stagiul de asigurare al salariatului, acesta păstrându-și calitatea de asigurat, urmând ca detaliile de aplicare să fie stabilite prin normele ce vor fi aprobate în termenul legal.

12.Reges Online – obligativitate exclusivă din 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, toate modificările privind salariații se vor opera exclusiv în Reges Online, aplicația veche devenind inactivă. Obligația de înregistrare în Reges Online revine inclusiv firmelor care nu mai au salariați în prezent, dar care au avut angajați anterior.

Concluzie

Modificările legislative din 2026 aduc reguli mai stricte și un accent crescut pe digitalizare și disciplină fiscală. Pentru firme și antreprenori, respectarea noilor obligații și adaptarea din timp la schimbările fiscale sunt esențiale pentru evitarea riscurilor și menținerea conformității.

👉 Descoperă și alte articole din blog pe teme de interes pentru antreprenori.

Bază legală

  1. Legea nr. 245/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1204 din 29 decembrie 2025.
  2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 24 decembrie 2025.
  3. Legea nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 15 decembrie 2025.
  4. Legea nr. 201/2025 privind valoarea tichetelor de masă, cu aplicabilitate în perioada noiembrie 2025 – septembrie 2026.
  5. Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate,